Noua casa a interjobs.ro este strainatate.quickjobs.ro

     

MUNCA IN STRAINATATE

| ANUNTURI | FORUM | SITEMAP | RECOMANDA |  
INSTITUTII OFICIALE -  LEGISLATIE -  AGENTII AUTORIZATE -  ARTICOLE -  UTILE CONTACT
 
Cum sa atragi atentia ?
 
Se stie ca multi dintre cei care reusesc in viata nu sunt neaparat cei mai competenti sau inzestrati. Ceea ce nu inseamna ca valoarea si calitatea umana nu sunt de pretuit, cu atat mai mult cu cat o conditie umana superioara este aducatoare de satisfactii prin sine. Despre unii dintre cei care reusesc se spune ca au avut noroc. Dar un foarte intelept proverb spune ca norocul este cum si-l face omul.

Cauzele succesului profesional, personal sau financiar sunt multiple, dar intr-un fel sau altul, toate conduc catre aceiasi idee: intamplator sau nu, cei care au reusit sunt cei care au stiut sa atraga atentia, sa se deosebeasca prin ceva de ceilalti. Se mai spune si ca reclama este sufletul comertului, dar de asemenea, oricat de adevarat ar fi acest lucru, la fel de adevarat este si faptul ca nu ne putem multumi la nesfarsit cu ambalajul. Adevarul este deci undeva la mijloc:nu este suficient doar sa atragi atentia, este necesar ca in consecinta sa existe o oferta consistenta si de calitate. Care sunt asadar informatiile si comportamentele care reusesc sa atraga atentia asupra noastra, astfel incat cel putin sa existe sansa de a ne pune in evidenta calitatile personale? Hainele, comportamentul, atitudinea, cunostintele, vointa, determinarea, priceperea. . . toate acestea, fiecare in parte si uneori niciuna. Nu exista un raspuns miraculos, o cheie unica a succesului. intr-un mediu extravagant, extravaganta este ceva banal. Asadar nu trebuie ca cineva sa incerce cu tot dinadinsul sa fie aparte.
1. Ca sa iesi in evidenta este suficient sa vrei sa fii mai bun maine decat azi. De ce? Deoarece marea majoritate a oamenilor, doar isi doresc acest lucru, dar nu il vor cu adevarat, pentru ca din pacate oamenii sunt prea preocupati sa supravietuiasca, astfel incat ramane prea putin timp si energie pentru a vrea cu adevarat sa reuseasca.
2. Un alt lucru care atrage atentia este determinarea in a nu face compromisuri. Compromisul inseamna acceptarea neputintei de a obtine mai mult. Desi niciodata valoarea nu este data de pret, compromisul inseamna nu a renunta la pret, ci a renunta la valoare. Deoarece marea majoritate a oamenilor fac compromisuri, pentru ca cineva sa iasa in evidenta este suficient sa nu faca deci compromisuri.
3. Daca vrei sa iesi in evidenta aplica principiul castig/castig. Adica fii generos si lasa-i si pe altii sa castige, in conformitate cu munca si efortul depus. Toata lumea aplica principiul castig/pierdere. Adica fiecare isi maximizeaza castigul, in detrimentul celuilalt, pentru ca zic aceiasi: toata lumea aplica principiul castig/pierdere, deci solutia castig/castig este idealista. Dar chiar bunul simt confirma ca intr-o tranzactie nimeni nu poate fi de acord sa piarda. Solutia castig/castig este normala, si singura care pe termen lung poate duce la crestere. O lege universala a echilibrului impiedica aplicarea la nesfarsit a solutiei castig/pierdere care de fapt este egala principial vorbind cu solutia pierdere/pierdere. De aceea, daca vrei sa iesi in evidenta aplica solutia castig/castig.
4. Fii proactiv, mai fa un pas inainte. Gandeste in avans si anticipeaza. Comoditatea este prima mare tentatie a celui care depaseste conditia de supravietuitor. Deci nu te aseza prea bine “caci cine sta, sa ia aminte sa nu cada”.
5. Daca vrei sa fii diferit, recunoaste-si greseala, fii cinstit nu doar cu tine ci si cu ceilalti. A ne recunoaste greselile este probabil unul dintre cele mai grele lucruri, mai ales intr-o societate agresiva. Dar a nu ne recunoaste greselile devine cu timpul obisnuinta si conditie a existentei, deoarece a gresi este omenesc. Asadar, cum nu putem sa nu gresim, a nu ne recunoaste greselile va deveni un principiu de viata. Iar daca aceasta devine principiu de viata, atunci in plan personal avem echivalentul pierderii de sine, iar in plan social, societatea, prin fiecare dintre membrii sai devine si mai agresiva. Asadar, cand faci o greseala, recunoaste pe loc si corecteaza imediat.
6. Fii liber. Afla care sunt lanturile care te limiteaza si elibereaza-te. Libertatea este situata in primul rand in plan conceptual. Liberi sunt cei care au invatat sa gandeasca, dincolo de clisee. Libertatea este adusa de cunoastere, de adevar. Marea majoritate a oamenilor inceteaza sa invete sistematic si consistent dupa o anumita varsta, destul de timpurie de altfel. Este adevarat ca de invatat, invatam intreaga viata, dar fa o lista a cartilor citite in ultimul an. Sunt cel putin 10? si ce fel de carti sunt?
7. Afla cine esti. Pana si o furculita are instructiuni de utilizare, dar omul? si totusi, marea majoritate a oamenilor nu se cunosc pe sine. Daca vrei sa fii diferit, afla cine esti. si atunci vei fi impacat cu tine.

S-ar putea sa nu iti mai doresti sa fii diferit, ori sa atragi atentia. S-ar putea sa isi doresti pur si simplu sa fii OM, dar cati isi doresc asta?


Sorin Faur
Specialist Resurse Umane
 
 

| TRIMITE OBSERVATII |

 
TERMENI SI CONDITII

COPYRIGHT 2004 © CREATIVE SOLUTIONS